Pagini

joi, 9 aprilie 2020

Valea Verde Resort - cea mai frumoasă destinație gastronomică din România

Valea Verde Resort (https://www.valeaverde.com/) se află la mai puțin de o oră de condus de Târgu Mureș, în Cund, un sat săsesc din inima Transilvaniei. În ultimii ani, popularitatea locului a crescut considerabil, iar, dacă veți petrece aici un weekend, veți înțelege de ce. De la vizită la vizită am observat cum conceptul creat de cuplul german Jonas și Ulrike Schäfer s-a dezvoltat, cum ideile și investițiile au dat roade, motiv pentru care Valea Verde a devenit o destinație emblematică pentru turismul gastronomic din România. 


Satul Cund, care găzduiește acest loc de vis, are acel farmec tipic zonei transilvănene, care împletește tradiția romanească cu cea săsească și ungurească, rezultând un loc autentic și izolat, perfect pentru odihnă și relaxare. Aici a luat naștere resortul Valea Verde, care atrage an de an sute de turiști din România și din străinătate.







Cazarea oaspeților se face fie în apartamentele spațioase din cadrul complexului principal, fie în case vechi săsesti din sat, achiziționate de familia Schäfer de-a lungul timpului și restaurate cu mult gust, aflate la 300 de metri de Valea Verde. Toate camerele păstrează elementele originale, au mobilier simplu, din lemn de stejar și sobe tradiționale. Complexul include și o grădină de vară, un foișor de lemn, o piscină naturală și numeroase zone de relaxare răsfirate pe domeniu. Puteți, de asemenea, să faceți plimbări cu trăsura, să vizitați Vinăria Villa Vinea, aflată la 18 km de Valea Verde sau să mergeți la vanătoare de trufe, pe timp de toamnă.





În vechiul hambar, Jonas a amenajat un restaurant decorat cu mult lemn, în colțul căruia veți găsi un șemineu de vis. 


La restaurant vă veți putea bucura de degustări de vinuri și de un veritabil festin culinar, deoarece șederea la Valea Verde vine la pachet meniuri de degustare gourmet, ale căror vedete incontestabile sunt trufele negre de Transilvania. De altfel, pastele cu sos de unt și trufe sunt recomandarea lui Jonas, adresată oaspeților săi.


Așadar, dacă ajungeti la Cund, pregătiți-vă pentru o ședere la un resort fermecător, centrat pe bucătăria fină, perfect atât pentru weekend-uri romantice, cât și pentru zile lungi de vacanță petrecute în familie.











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu